Confort

Confortul este dat de percepția minții și a corpului asupra a ceea ce ne înconjoară. La interior, atunci când definim confortul într-o cameră, ne concentrăm, în general, pe ceea ce simțim, adică senzație de cald sau frig.

Dacă vara confortul este dat de un aer pe care-l numim “respirabil”, în sezonul rece sistemul de încălzire este setat la o temperatură pe care organismul nostru o resimte ca fiind ideală.  Există însă și alți factori care contribuie la bunăstarea corpului aflat într-o încăpere. Dacă simți cald la picioare, atunci tot organismul percepe senzația de confort.

Dar conceptul de confort este mai structurat și mai complex, ținând cont de multe variabile, unele dintre ele fiind strict subiective: temperatura aerului, umiditatea relativă, viteză mișcării aerului și calitatea acestuia (senzații olfactive), iluminare, zgomot, precum și factori personali (vârstă, sex, cultură).

Când se iau în considerare principiile confortului se ține cont de:

  • standardul EN ISO 7730 definește ce înseamnă acesta
  • strict din punctul de vedere termic

Sintetizat, asta înseamnă că distribuția temperaturii într-o cameră este determinată de așa-numită curbă ideală de confort termic, conform căreia zonele mai apropiate de podea ar trebui să fie puțin mai calde decât cele mai aproape de tavan. Astfel, căldura de la sol este distribuită uniform în întreaga încăpere, iar confortul care rezultă din sistemul de încălzire prin pardoseală este cel mai aproape de ideal.

Tocmai pe aceste principii s-a dovedit că încălzirea în pardoseală oferă corpului uman niveluri mai ridicate de confort și stare de bine în comparație cu sistemele tradiționale de încălzire prin calorifere.

Cald la picioare = confort pentru tine și familia ta

Sistemul de încălzire prin pardoseală devine tot mai des alegerea familiilor cu copii. Cei mici se joacă prin toată casă, iar tu, ca părinte, ești mereu îngrijorat de “frigul de la picioare”, în ciuda faptului că în casă ai o temperatură medie între 20 și 23 de grade. Căldura de la caloriferele clasice nu ajunge la podea, ci se ridică spre tavan. Încălzirea în pardoseală, în schimb, le permite copiilor tăi să se joace în voie, fără teama că aceștia vor răci atunci când stau efectiv pe jos.

Încălzirea in pardoseala vine și cu avantaje la capitolul confort financiar. Pentru că pardoseala reține căldura în partea de jos, la nivelul podelei va fi mereu o temperatură optimă. Iar asta înseamnă că organismul tău va resimți un confort sporit, fără a mai fi nevoie să crești numărul gradelor din termostate atunci când afară se face tot mai frig. Astfel, apare economia la energie și implicit facturi mai mici.